Skip to main content
Termeni si condiții

TERMENI ȘI CONDIȚII

Definiții

  • Contract – include informațiile din următoarele documente: Contract de Închiriere, Anexa nr. 1 – copie certificat de înmatriculare și polița de asigurare, Anexa nr. 2  – Proces verbal de predare-primire.

  • Autoturism / Autovehicul – reprezinta vehiculul oferit spre inchiriere impreuna cu toate accesoriile sale.

  • Carburant – poate consta in benzina sau motorina, in functie de tipul autoturismului inchiriat.

  • Locatar – persoana care semnează contractul de închiriere

  • Locator – persoana care închiriază – STAS Rent a Car

Preambul

  • Condițiile de față sunt obligatorii și trebuie respectate pentru a putea închiria un autoturism de la STAS Rent a Car de către persoanele fizice/juridice române sau străine.
  • Autovehiculul este ales liber de către Locatar dintre cele deținute de Locator, iar talonul și polița de asigurare, precum și alte caracteristici ale acestuia dacă este cazul, sunt identificate în Anexa nr.1 contractul de închiriere, care face parte integrantă din acesta.
  • Pe toată durata contractului Locatorul își păstrează drepturile depline asupra autovehiculului care face obiectul contractului de închiriere. Autovehiculul este asigurat RCA, asigurarea fiind operabilă în condițiile legii și ale contractului de închiriere.
  • Autovehiculul este dotat cu sistem de monitorizare gps.
  • Autovehiculul închiriat va fi folosit exclusiv pe teritoriul României, încălcarea prezentei clauze prin părăsirea teritoriului ţării constituie furt în sensul art. 228 Cod Penal.

      1. Predarea-primirea autovehiculului

      • Predarea autovehiculului închiriat se va face dupa semnarea contractului de închiriere, și va fi consemnată în procesul verbal de predare-primire care constituie Anexa nr.2 la contractul de închiriere și face parte integrantă din acesta.
      • Autovehiculul se pune la dispoziția Locatarului împreună cu originalul certificatului de înmatriculare, ITP valabil, rovignetă valabilă, poliță asigurare RCA valabilă și toate celelalte dotări corespunzătoare (trusă medicală, cric, roată rezervă etc.), ce vor fi inventariate în procesul verbal de predare-primire. Autovehiculul întrunește toate condițiile tehnice de folosire, fiind în stare normală de funcționare și neavând defecțiuni și lipsuri.
      • Autovehiculul se închiriază cu plinul făcut și va fi returnat în aceleași condiții.
      • Autovehiculul se va preda în localitatea Sânmartin, bulevardul Felix, nr. 40.

        2. Condiții de folosire

        Locatarul închiriază autovehiculul în scopul transportului de persoane. Capacitatea maximă a autovehiculului este de 5 persoane. Orice altă utilizare contrară atrage culpa Locatarului, pentru eventualele daune sau avarii produse.

        Limita de kilometri pentru o perioadă de închiriere de 1-3 zile incluși în taxa de închiriere a autoturismului este de 300 Km/zi, orice depăsire a acestei limite fiind taxată cu 0,50 lei/Km suplimentar.

        Pentru o perioadă de închiriere mai mare de 3 zile nu există limită de km.

        Locatarul trebuie să aibă vârsta împlinită de minim 19 ani, și să posede permis de conducere valabil, categoria B, necesar utilizării autovehiculului închiriat, cu o vechime de cel puțin 1 an.

        Autovehiculul va fi condus de către Locatar sau de către o altă persoana indicată de Locatar, care va fi notată în contract. În cazul în care autovehiculul a fost condus de o altă persoană decât Locatarul sau persoana indicată de către acesta, răspunderea pentru pagubele cauzate printr-un eveniment rutier revine Locatarului, în solidar cu persoana implicată în eveniment, Locatorul având posibilitatea de urmărire a oricăruia dintre cei 2, pentru recuperarea prejudiciilor.

        Sub sancțiunea plătii de daune și a excluderii de la acoperire de către asigurare, autovehiculul nu va fi folosit și condus în următoarele situații:

        • în contravenție cu legislația în vigoare și cu orice alte reguli de circulație;
        • în afara teritoriului României;
        • pentru transportul de persoane sau bunuri în scopul obținerii de venit;
        • pentru împingerea sau tractarea altor vehicule, remorci sau a altor obiecte;
        • în timp ce Locatarul sau persoana de la volan este sub influența alcoolului, drogurilor, narcoticelor sau a altor substanțe ce pun în pericol abilitățile psihice și fizice de a reacționa;
        • în concursuri, curse sau teste auto;
        • pe alte drumuri decât cele europene, naționale sau județene care au strat asfaltic (exclus drum de piatră, de pământ sau forestier);
        • de către altă persoană decât cea autorizată (oricare altă persoană care nu este menționată în contractul de închiriere);

        Indiferent dacă asigurarea a fost sau nu acceptată, Locatarul este responsabil pentru valoarea totală a reparațiilor în caz de daună asupra mașinii sau daună intervenită în legatură cu mașina într-unul din cazurile de mai sus.

        În caz de avariere sau defectare a autoturismului (indiferent de cauza producerii avariei sau gravitatea acesteia) Locatorul va fi anunțat deîndată, iar în vederea remedierii sau reparării defecțiunilor/avariilor, Locatarul va putea apela exclusiv la serviciile unui service auto autorizat, agreat în prealabil de către Locator. 

        3. Prețul închirierii

        Prețul închirierii autovehiculului se plătește prin numerar, în avans, pentru întreaga durată contractuală convenită, urmând ca eventualele diferențe sau costuri suplimentare să se calculeze la returnarea autovehiculului.

        Suma înscrisă în contract ca preț nu include valoarea unor posibile avarieri ale autovehiculului produse pe durata închirierii sau eventuale amenzi, taxe, penalități.

        Combustibilul nu este inclus în preț. Autovehiculul va fi livrat cu rezervorul plin Locatarului, care, în schimb, va fi obligat să returneze autovehiculul tot cu rezervorul plin. Pentru combustibil lipsă în momentul livrării autovehiculului, se va plăti 10 RON/litru, sumă ce se va reţine din garanţie.

        Locatarul datorează prețul pentru ziua de închiriere, în cuantumul convenit chiar daca nu folosește autovehiculul închiriat.

        4. Costuri suplimentare

        Locatarul este obligat să suporte următoarele costuri suplimentare, în cazul în care vor apărea situaţiile ce le determină:

        • pentru întarziere în predarea autovehiulului se vor plăti penalități conform art. 4.2;
        • pentru fiecare kilometru parcurs peste limita stabilită, se va percepe o taxă adițională de 0,50 lei/km;
        • orice costuri legate de participarea la trafic, amenzi, penalități şi taxe (pentru parcare, încălcarea regulilor de circulație etc.) care vizează autovehiculul pe perioada în care acesta s-a aflat în folosința Locatarului, inclusiv cele care sosesc retroactiv pe numărul autoturismului raportat la perioada de închiriere/folosință efectivă;în cazul pierderii sau deteriorării documentelor mașinii sau a cheilor acesteia, Locatarul va achita o taxă adițională de 500 lei;
        • în cazul în care mașina este returnată fără a fi curățată ori prezintă urme de murdărie a interiorului, se va percepe o taxă suplimentară de 50 RON;

        5. Perioada de închiriere

        În caz de întârziere în predarea autovehiculului locatorul va datora următoarele sume:

        • dacă întârzierea este de cel mult 1 oră, față de ora încetării contractului, nu se vor percepe penalități;
        • începând cu ora a 2-a de întârziere și până la împlinirea celei de a 6-a oră inclusiv, se vor percepe penalități de 10 lei pentru fiecare oră;
        • începând cu a 7-a oră de întârziere, Locatarul va fi obligat la plata chiriei/zi, în cuantumul stabilit prin contractul de închiriere, până în momentul, ziua, returnării autovehiculului.

        În caz de întârziere cu mai mult de 7 ore față de timpul stabilit şi întârzierea nu este anunțată telefonic, Locatorul își rezervă dreptul de a sesiza imediat organele de poliție pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

        6. Drepturile și obligațiile Locatorului

        • să pună la dipoziția Locatarului pe întreaga durată a contractului, autovehiculul stabilit;
        • să predea Locatarului autovehiculul având rezervorul de carburant plin, cu toate actele necesare și dotările aferente;
        • să dețină o poliță valabilă de asigurare RCA cu privire la autovehicul, pe toată durata derulării contractului;
        • în caz de defecțiune apărută, care nu se datorează utilizării necorespunzătoare a autoturismului de către locatar şi nici unui accident, Locatorul se obligă să-i pună la dispoziție un alt autoturism similar, în măsura în care are autoturisme disponibile. Dacă Locatorul nu are nici un alt autoturism disponibil, se obligă să returneze banii aferenți perioadei de închiriere rămase neefectuată;
        • să se abțină de la orice fapt care ar avea drept consecință tulburarea Locatarului în folosința bunului, tulburare de fapt sau de drept; locatorul nu răspunde de tulburarea cauzată prin faptul unui terț care nu invocă vreun drept asupra bunului;
        • Locatorul nu răspunde pentru pagubele suferite de Locatar ori de persoanele care îl însoțesc, în legatură cu autovehiculul, pentru pierderea sau deteriorarea proprietăților personale lăsate nesupravegheate în interiorul autovehiculului;
        • orice alte drepturi și obligații ce-i revin prin lege și contractul de închiriere.

        7. Drepturile și obligațiile Locatarului

        • să se îngrijească de autovehicul ca un bun proprietar, respectând instrucțiunile de utilizare și menținându-l în stare bună de funcționare pe tot parcursul derulării contractului de închiriere;
        • de a plăti prețul contractului, odată cu încheierea contractului, iar în caz de prelungire a duratei contractului cu acordul Locatorului, odata cu încheierea actului adiţional;
        • de a suporta costurile de întreținere și utilizare, precum și alte costuri suplimentare, conform prevederilor contractului de închiriere;
        • de a exploata în condiții normale autovehiculul, conform instrucțiunilor de folosire și întreținere elaborate de fabricant și specificate în manualul de utilizare;
        • de a achita amenzile emise de autorități pentru contravenții sau infracțiuni săvârșite pe perioada închirierii de către conducătorii autovehiculului ce face obiectul contractului de închiriere;
        • de a achita orice taxe, amenzi, penalități  referitoare la perioada în care autovehiculul s-a aflat în folosinta sa, chiar în situația în care acestea ar sosi sau ar fi cunoscute ulterior încetari contractului;
        • de a returna autovehiculul, la expirarea duratei contractului, cu rezervorul de carburant plin suportând sancțiunile pentru întârziere, conform prevederilor contractului de închiriere;
        • în cazul unor avarii aduse autovehiculului, cu excepția celor provocate prin forță majoră, Locatarul răspunde pentru toate cheltuielile aferente aducerii la starea inițială a autovehiculului sau înlocuirii acestuia cu unul similar ca marcă, tip, an de fabricație, dotări și valoarea de piață;
        • Locatorul nu răspunde în niciun fel pentru săvârşirea oricăror fapte ilicite de către conducătorii autovehiculului ce face obiectul contractului sau în legatură cu autovehiculul pe perioada închirierii, Locatarul urmând a fi tras la răspundere civilă, contravenţională sau penală dupa caz,  în condițiile legii;
        • în caz de accident, Locatarul este obligat deîndată să anunțe Locatorul și să se prezinte la cel mai apropiat post de Poliție; Locatarul are obligația să obțină numele și adresa celorlalte părți implicate în accident și să prezinte Locatorului toate documentele solicitare de către asigurător pentru despăgubire (procese-verbale constatatoare întocmite de Poliție, împreună cu autorizația de reparație, copii dupa acte de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, asigurarea RCA a celorlalte autovehicule implicate în accident sau, dacă este cazul, să completeze constatul amiabil); în caz de neîndeplinire a obligaţiei, contravaloarea pagubelor cauzate urmează a fi suportate integral de către Locatar independent de culpă în producerea accidentului;
        • în cazul în care autovehiculul a fost condus de Locatar sau de către o altă persoană căreia acesta i-a încredintat autovehiculul, sub influența alcoolului și/sau a drogurilor ori altor substanțe stupefiante, răspunderea în recuperarea materială a pagubelor aparține în totalitate Locatarului;
        • Locatarul are obligația să asigure autoturismul împotriva furtului prin închiderea acestuia precum și prin activarea sistemelor de alarmă daca acestea există în dotarea autoturismului; în caz de furt, Locatarul este obligat sa anunțe furtul autoturismului la cel mai apropiat post de poliție existent în zonă, precum și pe Locator în cel mai scurt timp posibil;
        • Locatarul este obligat să nu țină sau lase nici un act în autoturism, ci să le păstreze la el împreună cu actele proprii;
        • la încetarea perioadei de închiriere, Locatarul va preda autovehiculul închiriat împreună cu toate actele originale ce i-au fost înmânate și în condițiile stipulate în contractul de închiriere;
        • Locatarul se obligă să rețină pentru o perioadă de 180 de zile de la data încheierii perioadei de închiriere, toate documentele referitoare la închiriere și la orice incidente intervenite în legatură cu autovehiculul;
        • orice alte drepturi și obligații ce-i revin prin lege și contractul de închiriere.

        8. Garanția

        Pentru garantarea folosirii autovehiculului de către Locatar în bune condiții şi cu respectarea tuturor obligaţiilor ce îi revin potrivit contractului de închiriere și a dispoziţiilor legale aplicabile, la momentul încheierii contractului Locatarul va achita o garanţie returnabilă la încetarea contractului. Garanția va fi stabilită în funție de valoarea autoturismului ales.

        Din suma percepută cu titlul de garanţie, Locatorul este în drept să reţină la încetarea contractului sumele reprezentând costuri suplimentare/penalități/taxe datorate de către Locator potrivit contractului de închiriere.

        9. Asigurarea

        Autoturismul închiriat este asigurat prin contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

        Asigurarea vizează răspunderea civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente în care este implicat vehiculul proprietatea Locatorului, conform limitelor stabilite de legislația română. În cazul în care valoarea pagubelor accidentului depășește limita stabilită de lege, Locatarul este responsabil în mod direct pentru diferența dintre valoarea totală a pagubelor produse și limita maximă acceptată de lege, fiind ținut la acoperirea integrală a valorii daunelor cauzate.

        Pagubele produse asupra anvelopelor, roților, oglinzilor, geamurilor, precum și cele produse la podeaua exterioară și în interiorul autovehiculului nu sunt incluse în asigurare, iar în caz de daună asupra acestora, Locatarul este obligat ca pe cheltuiala sa să le înlocuiască, sau să achite contravaloarea acestora.

        Asigurarea nu exonerează Locatarul de responsabilitatea pentru pagubele produse autovehiculului sau terțelor persoane în cazurile următoare:

        • utilizarea autovehiculului în contravenție cu legislația în vigoare și cu orice alte reguli de circulație;
        • folosirea autovehiculului pentru transportul de persoane sau bunuri în scopul obținerii de venit;
        • folosirea autovehiculului pentru împingerea sau remorcarea altor vehicule, remorci sau a altor obiecte;
        • conducerea autovehiculului de Locatarul sau altă persoană aflată sub influența alcoolului, drogurilor, narcoticelor sau a altor substanțe ce pun în pericol abilitățile psihice și fizice de a reacționa;
        • folosirea autovehiculului în concursuri, curse sau teste auto;
        • utilizarea autovehiculului pe alte drumuri decât cele europene, naționale sau județene şi care un au strat asfaltic (cum sunt drumurile de piatră, de pământ sau forestiere);
        • autovehiculul este dat în folosință unei persoane neautorizate (oricare altă persoană care nu este menționată în contractul de închiriere);
        • Locatarul nu păstrează mașina încuiată pe durata în care nu o folosește, și nu a ținut asupra sa documentele autovehiculului, iar acestea au dispărut;
        • deteriorarea intenționată sau din neglijență;
        • lipsa declarațiilor sau a proceselor verbale constatatoare întocmite de către Poliție sau a oricăruia din inscrisurile enumerate la Drepturile și obligațiile Locatorului, la predarea mașinii;

        10. Răspunderea contractuală

        Răspunderea pentru neexecutare

        Nerespectarea toatală sau parțială, ori executarea defectuoasă a oricărei obligaţii stabilită prin contractul de închiriere, atrage răspunderea contractuală a părţii în culpă, aceasta fiind obligată la repararea integrală a prejudiciilor cauzate prin neexecutare. 

        În cazul folosirii bunului contrar destinaţiei sale şi cu nerespectarea condițiilor de folosire a autovehiculului, Locatorul poate denunţa unilateral contractul în orice moment prin simpla notificare scrisă comunicată Locatarului, acesta fiind obligat la predarea imediată a autoturismului, precum și la repararea integrală a prejudiciului cauzat.

        În cazul în care Locatarul a furnizat Locatorului informații false privind identitatea sau adresa sa ori valabilitatea permisului sau de conducere, Locatorul este exonerat de orice răspundere pentru pagube pricinuite terţelor persoane. În aceste condiții Locatarul nu poate beneficia de asigurare.

        Forța majoră și cazul forțuit

        Forța majoră și cazul forțuit înlătură răspunderea părților în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor asumate prin contractul de închiriere, cu condiția ca evenimentul să fie notificat de partea care îl invocă imediat, inclusiv prin mijloace de comunicare la distanță (telefon, e-mail etc) și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui.

        Prin „forță majoră” se înțelege un fenomen natural sau social exterior, extraordinar, invincibil, și care nu putea fi prevăzut (ex.calamități naturale precum inundațiile). Prin „caz forțuit” se înțelege o împrejurare care își are originea în câmpul de activitate a debitorului, sau o împrejurare de origine externă, care deşi nu are caracter extraordinar, ea nu putea fi prevazută și evitată cu diligența tipului uman mediu.

        11. Cesiunea și încetarea contractului

        Modificarea și Cesiunea  contractului

        Modificarea contractului de închiriere se face numai prin act adițional scris și semnat de părțile contractante.

        Nici una din părțile care semnează contractul nu va putea cesiona drepturile și obligațiile ce rezultă din acesta unei terțe persoane, fără acordul prealabil, dat în scris, de către cealaltă parte.

        Încetarea contractului

        1) Contractul de închiriere încetează în următoarele împrejurări:

        • la expirarea duratei contractului de închiriere, dacă părțile nu hotărăsc prelungirea acestuia;
        • prin acordul de voința al părților, înainte de termen;
        • prin reziliere de către oricare din părți în cazul în care cealaltă parte nu își execută culpabil obligațiile asumate. Rezilierea operează în condițiile legii;
        • prin denunțarea unilaterală a contractului în condițiile art. 8.1 alin. 2;
        • pieirea bunului, în condițile legii.

        b) În toate cazurile de încetare a contractului, Locatarul are obligația să achite toate sumele datorate Locatorului până la data încetării locațiunii.

        12. Litigii. Dispoziții finale

        Litigiile izvorate din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor contractului de închiriere se vor soluționa pe cale amiabilă sau de către instanțele judecătorești competente potrivit legii. 

        Contractul de închiriere se completează cu prevederile legale în vigoare și împreună cu anexele sale, care fac parte integrantă din cuprinsul sau, reprezintă voința părților și înlătură orice întelegere verbală dintre acestea, anterioara sau ulterioară încheierii lui.

        Contractul de închiriere este redactat în 2 exemplare, cate unul pentru fiecare parte. Orice alte acte adiționale la contractul de închiriere se vor semna tot în atatea exemplare, făcându-se mențiune despre aceastea pe marginea contractului.

        Stas Rent a Car
        Prezentare generală a confidențialității

        Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.